În anul 1999, la Cofetăria Ina am copt primul blat și am realizat prima prăjitură. Afacerea a pornit în familie și a continuat să se extindă ghidată de pasiunea pentru deserturi și gustări delicioase. Prăjituri și mini-prăjituri clasice sau noi, torturi personalizate, de aniversare, torturi de nuntă și botez, torturi pentru evenimente corporate, patiserie proaspătă, specialități de casă, atrag privirile și bucură gusturile celor care ne trec pragul. Vitrinele se îmbogățesc în fiecare lună cu un produs nou în timp ce unele rețete se adaptează în funcție de preferințele clienților, iar altele în funcție de sezon.
Ne amintim cu drag de prima zi când am deschis ușa cofetăriei. Am pornit afacerea cu o combinație de prăjituri clasice: amandine, savarine, eclere, cărora le-am alăturat prăjituri fresh cu cremă de vanilie și fructe. Cu timpul, gama de produse s-a diversificat și am personalizat-o în funcție de alegerile clienților. În prezent, cofetăria noastră are în vitrine peste 100 de sortimente de prăjituri și produse de patiserie care se adaptează constant, ținând cont de perioada din an și gustul preferat al celor care îi trec pragul.
Creativitatea, atenția la detalii și răbdarea sunt
trăsăturile ce caracterizează cel mai bine echipa Ina
Devotamentul și pasiunea au transformat cofetăria noastră într-un punct de reper al deserturilor și gustărilor proaspete. Am reușit astfel să depășim granițele cartierului Tineretului, ajungând să fim cunoscuți în tot Bucureștiul. În continuare, dorința noastră este să păstrăm aceeași calitate, să dezvoltăm gama de produse, să venim în întâmpinarea clienților noștri cu servicii noi și să surprindem iubitorii de dulce cu rețete apetisante.